Arhive categorie: Reglementări afaceri

Instanțele pot suspenda deciziile CNPF

Curtea Constituțională a declarat neconstiționale prevederile art.21 (3) din Legea contenciosului administrativ. Normele declarate neconstituționale făceau imposibilă suspendarea deciziilor Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF). Odată cu intrarea în vigoare a hotărârii Curții Constituționale,  la cererea persoanei interesate, orice decizie a CNPF poate fi suspendată în instanța de contencios administrativ.

Prima care a avut de suferit de pe urma hotărârii Curții Constituționale pare să fie Citește în continuare Instanțele pot suspenda deciziile CNPF

O iniţiativă care trebuie apreciată

Comisia Naţională a Pieţei Financiare a elaborat un proiect de modificare a Codului Civil, care oferă noi şanse în dezvoltarea pieţei obligaţiunilor. Proiectul propune două măsuri cu adevărat revoluţionare. Mai întîi, se exclude interdicţia din Codul Civil, conform căreia doar societăţile pe acţiuni pot emite obligaţiuni. Iniţiativa de modificare a Codului Civil prevede, că alături de societăţile pe acţiuni, dreptul de a emite obligaţiuni va fi acordat societăţilor cu răspunderea limitată. Suplimentar, se propune ca emisiunea de obligaţiuni să fie efectuată nu doar prin intermediul ofertei publice (emisiune deschisă), aşa cum este în prezent, ci şi fără ofertă publică (emisiune închisă). Citește în continuare O iniţiativă care trebuie apreciată

Legea pieţei de capital a ajuns în Parlament

La aproape doi ani de la elaborare, proiectul Legii privind piaţa de capital a ajuns în Parlament. E greu de spus dacă acest lucru a bucurat pe cineva. Senzaţia care se creează este că Legea nu trebuie nimănui. Operatorii pieţei nu sunt încîntaţi, deoarece Legea le impune noi condiţii de activitate. Funcţionarii de diferit rang şi din diverse instituţii preferă să nu insiste în promovarea ei din mai multe considerente. Emitenţii şi investitorii sunt prea departe de conţinutul noii Legi şi de avantajele pe care ea le oferă. Susţinerea pe care o avea la început s-a pierdut în timp. Se pare că proiectul Legii pieţei de capital se mişcă înainte din inerţie. Citește în continuare Legea pieţei de capital a ajuns în Parlament

Cerinţe de adecvare a capitalului

Cerinţele faţă de capitalul participanţilor profesionişti, stabilite de proiectul Legii privind piaţa de capital, au constituit segmentul principal de atenţie şi analiză. Orice discuţie despre proiectul Legii începea cu dezaprobarea cerinţelor faţă capital, revolte la tema “de ce trebuie aşa capital înalt?” şi replici în adresa autorilor proiectului legii. Normativele de capital au fost interminabil adunate, scăzute, împărţite, înmulţite, incluse în tabele, suprapuse în grafice, transformate în procente… Toate analizele la subiect ne-au convins, Citește în continuare Cerinţe de adecvare a capitalului

Ce se întâmplă cu proiectul Legii privind piaţa de capital (p.4)

Pentru ce piaţă optăm – pentru piaţa unică europeană sau pentru o piaţă internă închisă?

Proiectul Legii privind piaţa de capital conţine un set de norme, în temeiul cărora participanţii profesionişti (societăţile de investiţii) din Uniunea Europeană vor avea dreptul să ofere servicii de investiţii pe teritoriul RM, fără a deţine licenţa eliberată de autoritatea competentă a RM. Oponenţii legii au văzut în aceste prevederi un plan de agresiune şi ocupaţie a pieţei de capital din RM de participanţii profesionişti din străinătate. Citește în continuare Ce se întâmplă cu proiectul Legii privind piaţa de capital (p.4)

Ce se întâmplă cu proiectul Legii privind piaţa de capital (p.3)

Mitul unui depozitar central monopolist
S-a afirmat că proiectul Legii pieţei de capital prevede existenţa unui singur depozitar central, care va prelua toate registrele deţinătorilor de valori mobiliare (VM) ţinute în prezent de registratorii independenţi. În această privinţă, unul din ziarele vizate anterior scrie: “Cea mai puternică lovitură va fi îndreptată asupra Citește în continuare Ce se întâmplă cu proiectul Legii privind piaţa de capital (p.3)

Ce se întâmplă cu proiectul Legii privind piaţa de capital (p. 2)

De ce Legea pieţei de capital nu reglementează activitatea de ţinere a registrelor de către registratorii independenţi

Pentru a înţelege situaţia cu registratorii independenţi, trebuie să pornim de la modelul actual de reglementare a pieţei de capital şi cel propus de proiectul Legii, care au abordări absolut diferite.

Modelul actual reglementează toate relaţiile şi operaţiunile cu valorile mobiliare, indiferent de faptul dacă acestea au fost emise sau sunt tranzacţionate în mod public sau în mod privat. În sensul legii actuale, sunt supuse reglementării: Citește în continuare Ce se întâmplă cu proiectul Legii privind piaţa de capital (p. 2)