Cerinţe de adecvare a capitalului

Cerinţele faţă de capitalul participanţilor profesionişti, stabilite de proiectul Legii privind piaţa de capital, au constituit segmentul principal de atenţie şi analiză. Orice discuţie despre proiectul Legii începea cu dezaprobarea cerinţelor faţă capital, revolte la tema “de ce trebuie aşa capital înalt?” şi replici în adresa autorilor proiectului legii. Normativele de capital au fost interminabil adunate, scăzute, împărţite, înmulţite, incluse în tabele, suprapuse în grafice, transformate în procente… Toate analizele la subiect ne-au convins, că înmulţirea/împărţirea este cunoscută la perfecţie de unii participanţi ai pieţei, şi acest lucru nu poate decât să ne bucure.

Deşi au excelat în calcule matematice, oponenţii proiectului Legii aşa şi nu au reuşit să identifice acea formulă elementară, care stă la baza proiectului Legii de capital:

integrarea RM în UE = transpunerea directivelor EU = preluarea cerinţelor de adecvare a capitalului

Nu dorinţa şi capacitatea unor participanţi profesionişti de a-şi forma şi menţine normativul de capital şi nu raţionamentul acestora, că sunt sau nu necesare astfel de cerinţe, au dictat stabilirea normativelor de capital. Simplu: proiectul Legii de capital preia cerinţele de adecvare a capitalului din Directiva 2006/49/CE, care prevede, că normativul minim pentru unele activităţi este de 50 mii euro, şi 125 mii sau 730 mii euro – pentru alte activităţi. Şi dacă se ştia, că scopul legii este de a transpune directivele UE în domeniul pieţei de capital, atunci la ce se aşteptau oponenţii legii? Cum şi prin ce magie pot fi transpuse aceste normative, aşa ca să împaci şi Directiva, şi Legea pieţei de capital, şi obiectivul declarat de integrare europeană?

Se pare că unele persoane aşteptau să fie aplicată metoda tradiţională de transpunere a directivelor. Ultimele modificări la Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare au fost promovate sub lozinca ajustării la Directivele UE, deşi în mod direct contravin directivelor UE. Schema era elementară: oficial se declară, că scopul modificărilor la legi este de a prelua directivele europene, în notele explicative şi în discursuri se afirmă insistent, că are loc ajustarea legislaţiei naţionale la legislaţia comunitară, dar în realitate în legi se introduc absolut alte reglementări decât cele din Directivele UE. Procesul se numeşte “adaptarea la situaţia autohtonă şi la specificul pieţei”. Problema este că această schemă nu mai merge. Proiectele de legi elaborate în scopul transpunerii directivelor – în egală măsură, proiectul Legii pieţei de capital – sunt evaluate de experţi străini, care identifică şi exclud orice încercare de adaptare la specificul pieţei noastre (dacă aceasta depăşeşte sau contravine normelor din directive).

Greşesc cei care pretind, că reglementările din directive au fost preluate în mod mecanic. Diferenţa dintre normativele de capital, stabilite de Directiva 2006/49/CE, şi capitalul mediu al participanţilor profesionişti autohtoni este atât de evidentă (şi orice calcule la acest subiect chiar sunt o pierdere de timp), încât ea nu putea să nu fie luată în consideraţie. Pentru a se găsi o soluţie potrivită, atât în procesul elaborării proiectului Legii, cât şi ulterior, cerinţele faţă de capitalul participanţilor profesionişti au fost discutate cu experţii străini şi responsabili de la autorităţile competente ale UE. În particular, în procesul negocierii Acordului de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, negociatorii din RM au cerut ca normativele de capital din noua Lege a pieţei de capital să fie mai mici decât cele din Directiva 2006/49/CE. Răspunsul negociatorilor din partea UE a fost unul foarte categoric: normativele de capital din legislaţia RM trebuie să fie identice cu cele din Directivă. În acelaşi timp, s-a acceptat ca ajustarea la normativele de adecvare să se facă etapizat, pe parcursul unei perioade prestabilite de timp.

Este înţeleasă poziţia categorică a negociatorilor UE în privinţa normativelor de capital pentru participanţii profesionişti din RM. Aderarea la UE va presupune, că participanţii profesionişti licenţiaţi în RM sunt în drept să desfăşoare activităţi şi să presteze servicii de investiţii în toate statele UE (vor beneficia sau nu de această posibilitate participanţii profesionişti din RM este o altă temă de discuţie). Din aceste considerente, autorităţile UE vor o minimă garanţie – reflectată prin corespunderea cu cerinţele faţă de capital – că participanţii profesionişti din RM corespund unor rigori elementare, care vor asigura protejarea investitorilor din EU.

Normativele capitalului ca instrument de distrugere a pieţei naţionale

Unui oponenţi ai proiectului Legii pieţei de capital au afirmat, că noile cerinţe faţă de capital sunt instrumentul de distrugere (lichidare) a participanţilor profesionişti din RM. Să analizăm prevederile legii şi mărimea capitalului participanţilor profesionişti actuali, pentru a vedea în ce măsură aceste afirmaţii sunt corecte.

Conform proiectului Legii pieţei de capital, nivelul minim al capitalul este de:

  • 8 mii euro (cca.130 mii lei) – la un an de la intrarea în vigoare a Legii;
  • 18 mii euro (cca.290 mii lei) – la 3 ani de la intrarea în vigoare a Legii;
  • 25 mii euro (cca.410 mii lei) – la 5 ani de la intrarea în vigoare a Legii;
  • 38 mii euro (cca.620 mii lei) – la 7 ani de la intrarea în vigoare a Legii;
  • 50 mii euro (cca.820 mii lei) – la 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii.

Conform datelor CNPF, la data de 31.12.2010, capitalul propriu al participanţilor profesionişti a constituit (din motive evidente, participanţii profesionişti bancari şi PP care desfăşoară activităţi de ţinere a registrului, bursieră şi de depozitar central nu sunt luaţi în consideraţie):
 Aşadar, dacă capitalul propriu al participanţilor profesionişti va rămâne neschimbat, atunci la expirarea a 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, din cei 15 participanţi profesionişti nebancari doar 3 nu vor corespunde cerinţelor faţă de capital stabilite de proiectul Legii. Aici însă trebui de luat în consideraţie, că aceşti 3 participanţi profesionişti deţin licenţe pentru activitatea de estimare a valorilor mobiliare şi a activelor ce se referă la ele – activitate care nu este reglementată de proiectul Legii pieţei de capital. Ca urmare, prevederile proiectului Legii, inclusiv cerinţele faţă de capital, nu se vor aplica în raport cu cele 3 companii de estimare. Putem constata, că la modul direct, cerinţele faţă de capital nu pot constitui motiv de lichidare a participanţilor profesionişti existenţi şi că afirmaţiile oponenţilor legii în acest sens sunt false. Tabela de mai sus ne dovedeşte acest lucru.

De ce ar fi necesare cerinţe faţă de capital?

Modelul de reglementare a pieţei de capital, stabilit prin Directivele UE, apropie participanţii profesionişti de bănci. Ca şi băncile, participanţii profesionişti au dreptul de a acumula mijloace băneşti şi a le administra (cu acceptul clientului) în mod discreţionar. Ca şi băncile, participanţii profesionişti oferă credite pentru procurarea instrumentelor financiare (tranzacţii în marjă). Pe lângă aceasta, participantul profesionist oferă clienţilor consultanţe investiţionale (“investeşte în acţiunile X”), deţine în custodie instrumente financiare ale clienţilor, subscrie instrumente financiare în baza unui angajament ferm, menţine preţul de piaţă a unor instrumente financiare (market maker) etc. Activităţile desfăşurate de un participant profesionist şi serviciile de investiţii pe care le poate oferi clienţilor are – din punctul de vedere care ne interesează – două consecinţe importante: 1. creează posibilităţi de abuz în raport cu investitorii şi 2. generează riscuri specifice activităţilor financiare. Ca urmare, capitalul propriu apare atât ca modalitate de protejare a drepturilor şi intereselor investitorilor, cât şi ca condiţie de administrare a riscurilor.

Să nu uităm, că proiectul Legii pieţei de capital, impune un şir de cerinţe faţă de modul de organizare şi desfăşurare a activităţii interne, cum ar fi cerinţe de calificare a personalului, sisteme interne de management, structură organizatorică care implică funcţii de control intern, conformitate, mod de luare a deciziilor etc. Aceste reglementări vor cere resurse. Este imposibil să presupunem, că cerinţele în cauză, care evident sunt preluate din directive, pot fi îndeplinite în lipsa unui nivel suficient al capitalului.

Continuând şirul de argumente în favoarea stabilirii cerinţelor faţă de capitalul participanţilor profesionişti, Directiva 2006/49/CE prevede următoarele: “Fondurile proprii pot servi pentru a absorbi pierderile care nu sunt acoperite de un volum suficient al profiturilor, pentru a asigura continuitatea instituțiilor și pentru a proteja investitorii. Fondurile proprii servesc, de asemenea, ca etalon principal pentru autoritățile de supraveghere, în special pentru evaluarea solvabilității instituțiilor și în alte scopuri prudențiale. Pe lângă acestea, instituțiile se angajează în concurență directă unele cu altele pe piața internă. Prin urmare, pentru a consolida sistemul financiar și pentru a preveni denaturări ale concurenței, este necesar să se stabilească standarde comune de bază privind fondurile proprii”.

Se va afirma, că piaţa de capital din RM se află la un aşa nivel, încât cerinţele şi motivaţiile de mai sus sunt prea sofisticate. Corect! Însă scopul Legii pieţei de capital nu este de a menţine starea actuală de lucruri pe piaţă, ci a o mişca înainte şi a o preface într-un mecanism real de finanţare. De aceea, avem doar două alternative: sau preluăm modelul de reglementare stabilit de UE şi dăm o şansă dezvoltării pieţei de capital din RM, sau păstrăm specificul pieţei actuale şi continuăm să fortificăm “realizările” ei. Tertium non datur.

Lasă un răspuns: